stres

Stresul psihic

Stresul este o problemă acută a lumii contemporane, care se manifestă la toate nivelurile sociale, profesionale şi personale. Definiţiile stresului sunt la fel de numeroase ca şi abordările acestui domeniu. De la prima definiţie a lui Selye (1968), care spunea că  stresul este o stare a organismului manifestată prin reacţii nespecifice ca răspuns la agenţii perturbatori, până la definiţia lui Melgosa (2000) care vede stresul ca pe un complex de reacţii fiziologice şi psihice pe care organismul îl experimentează atunci când este supus unor sarcini dificile, definiţiile au diferit în funcţie de perspectiva disciplinei ştiinţifice din punctul de vedere al căreia s-a făcut abordarea.

 

  • Agenţii stresori capabili să declanşeze un stres psihic sunt de natură variată, nefiind obligatorii numai stimuli psihici, din această cauză putându-se departaja două tipuri de agenţi stresori:
  • Cei care sunt reprezentaţi prin cuvintele, ideile, procesele gândirii. Agenţii din această categorie sunt caracterizaţi sub formă de situaţii psiho-traumatizante. În stresul psihic, principalii agenţi stresori sunt reprezentaţi de cei cu conţinut ideativ, recepţionaţi de individ ca indicatori ai unor situaţii ameninţătoare „actuale” sau „în perspectivă” pentru indivizii agresionaţi.
  • Cei senzoriali externi. Aceştia pot deveni agenţi stresori în două cazuri: atunci când se bombardează scoarţa cerebrală timp îndelungat şi cu o intensitate crescută sau în cazul când au o semnificaţie pentru subiect.
  • Parametri de acţiune ai agenţilor stresori sunt reprezentaţi de durată, în funcţie de atribute precum „noutatea” şi „bruscheţea” cu care se acţionează.

Lucian Andreescu (2000) a stabilit o clasificare a stresului, clasificare aplicabilă pentru orice stresori, la orice vârstă şi în conjuncţie cu orice sistem de clasificare a bolilor psihice, astfel:

Grupa A – stresul excepţional sau catastrofic – se referă la stresuri masive, acute, de regulă neaşteptate, evenimente ieşite din comun, care afectează practic pe oricine într-o mare măsură. Acest tip de stres include dezastre şi calamităţi naturale, dezastre şi catastrofe (războaie, poluări, bombardamente); accidente colective; stresul catastrofic individual: violenţa nesexuală sau sexuală, tortura.

Grupa B – Stresurile vieţii cu şase sub-grupe:

  • Stresuri scurte – pierderi reale (cunoştinţe, rude), pierderi simbolice;
  • Stresuri legate de boala tranzitorie;
  • Stresuri cu post-efecte prelungite – pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materiale majore;
  • Stresuri cu acţiune prelungită – suprasolicitări lungi, boală cronică, conflicte cronice;
  • Stări stresante – stresul existenţei ca handicap, în condiţii financiare şi/sau de mediu;
  • Stresuri legate de schimbări majore de statut, mediu, condiţie de viaţă.

Stresurile îndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltări patologice ale personalităţii.

Grupa C – stresuri care decurg din dezvoltarea neobişnuită a unor acte de viaţă obişnuite.

Grupa D – stresul necazurilor şi al solicitărilor cotidiene. Adesea produc o anumită frustrare.

Grupa E – stresul endemic – stresul general şi impersonal constituit din veştile proaste ale zilei sau perioadei: inflaţie, şomaj. Stresul endemic nu are decât un rol de fond.

Grupa E1 – stresurile speciale condiţionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupaţii cunoscute ca stresante şi al altor profesii ce implică risc individual.

  • Grupa E2 – stresurile condiţionate de vulnerabilităţi individuale particulare:
  • Stresul determinat de psihopatologia preexistentă: stresul determinat de anxietatea fobică, stresul fenomenelor compulsive şi cel consecutiv tulburării de control al impulsurilor, stresul resimţit de pacienţii cu schizofrenie, cu epilepsie;
  • Stresul consecinţelor unor acte psihotice (amintiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator în psihoze majore);
  • Stresul amintirilor, determinat de retrăirea sau evocarea unor situaţii stresante anterioare;
  • Stresul sărbătorilor ce evidenţiază subiectului singurătatea ori inadecvarea vieţii pe care o duce;
  • Stresul determinat sau facilitat de prezenţa unor patologii somatice care modifică vulnerabilitatea.

Grupa F – Stresurile speciale – sunt stresuri ce se constituie ca atare, prin vulnerabilităţi şi/sau expuneri particulare.

Grupa G – stresul experimental – nu are, de regulă, urmări patologice durabile. El se referă la diferite proceduri de laborator care induc, la voluntari, stresuri scurte şi strict limitate ca intensitate şi gamă de conţinuturi.

Grupa H – Stresul situaţiilor extremale – este stresul experimental sau natural indus în legătură cu existenţa sau pregătirea pentru existenţa în medii intens nefavorabile vieţii omului.

Stresul este incriminat ca fiind unul din factorii cei mai importanţi în patogeneza tulburărilor depresive. În perspectiva psihologiei dezvoltării, „factorul stres”, apărut chiar în mica copilărie, poate avea efecte pe termen lung, contribuind la depresia adultului. Numeroase studii au arătat că abuzul fizic sau sexual asupra copilului, abandonul, lipsa părinţilor, separarea precoce de aceştia pot fi enumerate printre factorii generatori de stres precoce şi identificaţi adesea în anamnezele depresivilor majori.

Stresul psihic acut poate induce, prin numeroase transformări fiziologice pe care le determină, apariţia unor simptome sau tulburări organice cu grad diferit de pericol pentru viaţa individului. Posibilitatea de atenuare a efectelor stresului psihic acut depinde, din punct de vedere psihologic, de diversitatea şi plasticitatea mecanismelor de adaptare la mediu pe care le foloseşte individul. O existenţă bogată în interese şi preocupări nu îl fereşte pe individ de trăirea unor stresuri psihice intense, dar îi permite să le depăşească în condiţiile unor efecte patologice secundare minime.

  • Dacă un eveniment este evaluat ca fiind stresant, individul poate avea diferite reacţii la stres
  • Reactii fizice/fiziologice: dureri de inimă, palpitaţii; apetit alimentar scăzut sau crescut; indigestii frecvente; insomnii; crampe sau spasme musculare, dureri de cap sau migrene; transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău; constipaţii sau diaree (nemotivate medical); oboseală cronică;
  • Reacţii cognitive: blocaje ale gândirii; deficit de atenţie; scăderea capacităţii de concentrare; dificultăţi în reamintirea anumitor lucruri; flexibilitate redusă; diminuarea creativităţii.
  • Reacţii emotionale: iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru domenii care reprezentau înainte pasiuni sau hobby-uri; pierderea interesului pentru prieteni; instabilitate emotională; anxietate; tristeţe sau chiar depresie; reprimarea emoţiilor; dificultăţi în angajarea în activităţi distractive sau relaxante.
  • Reacţii comportamentale: performanţe scăzute la locul de muncă sau la şcoală; fumat excesiv; consum exagerat de alcool; tulburări de somn; un management ineficient al timpului; izolarea de prieteni; preocupare excesivă pentru anumite activităţi; comportamente agresive.

Important de reţinut, este că stresul are o dublă determinare: una din partea stimulului (a factorilor stresori), alta din partea individului care interpretează situaţia (resurse personale, stil de gândire şi interpretare). Acest lucru înseamnă că avem o mare influenţă asupra propriilor stări de stres, atât în bine, cât şi în rău.

Hans Selye este de părere că “mai important decât ceea ce ni se întâmplă este cum trăim ceea ce ni se întâmplă”. Aş putea explica aeasta prin faptul că lucrurile care ni se întâmplă au importanţa pe care le-o acordăm noi. Pot spune că ceea ce  determină intensitatea stresului este felul în care percepem stresorul, mai precis felul în care evaluăm situaţia respectivă.
Percepţia, maniera de evaluare, modul în care o persoană vede şi simte factorul stresant sunt esenţiale. Reacţiile la stres sunt determinate de abilitatea sau, dimpotrivă, inabilitatea unei persoane de a se confrunta cu respectivul stresor.
Deci, maniera în care stresul ne afectează depinde într-o bună măsură de capacitatea fiecăruia de adaptare la condiţiile de mediu stresante. Pe unii stresul îi motivează şi îi impulsionează în a merge mai departe, pentru alţii stresul este nociv. Sunt persoane care percep stresul într-un mod pozitiv, iar alţii se lasă doborât de el. Şi unii şi alţii accepta însă stresul ca atare, învăţând să trăiască alături de el.
Există situaţii în care unele persoane susţin că lucrează mai bine în condiţii de stres şi că munca sub tensiune le face să dea ce este mai bun în ele. Acestea reuşesc să transforme circumstanţele nefavorabile în unele favorabile şi să profite de ele la maxim. Au o satisfacţie maximă dacă trebuie să termine un anumit proiect într-un timp record, dacă sunt presaţi de termene-limită, dacă trebuie să-şi mărească cifra de afaceri, dacă lucrează în domenii cu un factor de stres ridicat sau dacă se implică în proiecte pe care le au de finalizat, dedicându-şi timpul şi energia pentru atingerea acestui obiectiv.
Adaptabilitatea în faţa stresului depinde de o serie de factori: financiari, sociali, personali (vârsta, educaţia, experienţa, factorul religios). Însă nu se rezumă doar la aceşti factori. Reacţia în faţa stresului depinde şi de personalitatea fiecărui om în parte. De exemplu, cei pesimişti sau negativişti sunt angoasaţi, nerăbdători, agresivi, nu au răbdare nici cu ei nici cu persoanele din jurul lor, uită să se relaxeze. La polul opus, se află persoanele optimiste, pozitive care reuşesc cu brio să gestioneze orice situaţie posibil stresantă.

 

Psiholog Daniela Sima

 

Categoryutile