Adolescența reprezintă o perioadă a pregătirii pentru maturitate, de tranziție, în cadrul căreia au loc într-un ritm accelerat modificări ale funcționării biologice datorată schimbări hormanale, atingerea apogeului dezvoltării fizice și sexuale, dar și a ariilor cognitive, sociale și relaționale prin asuparea de roluri și atribuții noi, alegerea unui traseu academic, universitar sau a primului loc de muncă.

Tranziția de la periada copilăriei la începutul cunoașterii lumii adultului nu este ușoară și are loc sub sentimental nesiguranței, a unei balanțe care nu este în echilibru, ba chiar cu talerele total opuse.

Adolescentul nu mai este copil, dar nu este nici adult ajuns la maturitate emoțională, cognitivă și relațională. Începe să simtă gustul libertății, dar nu în totalitate, dorind-o din ce în ce mai mult, dar este în același timp dependent din punct de vedere material de părinți.

Atfel spus, își dorește libertatea, însă acea libertate fără responsabilități, văzându-și părinții ca fiind cei care i-o îngrădesc.

Acum începe depunerea efortului de către acesta de a le arăta, demonstra că nu mai este un copil și că este capabil să facă față libertății dorite.

În această perioadă apar adesea conflicte între adolescent și familie, iar comunicarea cu adulții, în general, este, de cele mai multe ori, deficitară. La baza confliectelor stau nevoi diferite, neexprimate, ale ambelor părți sau înțelese în mod eronat.

Se întâmplă ca părinții, chiar dacă în mod subiectiv au cele mai bune intenții, să îl forțeze pe adolescent să ia parte la acțiuni și activități care nu sunt conforme cu motivația și interesele sale.

Drept urmare, el/ ea se simte neînțeles, singur, se poate închide în sine, iar nivelul de comunicare cu părinții să fie foarte scăzut. O comunicare precară naște conflicte ce pot escalada pe măsură de nu există suport în rezolvarea problemelor.

Factorii ce pot conduce către situații conflictuale sunt:

  • neîncrederea pe care o au părinții în copiii lor;
  • tendința de a fi supraprotectivi;
  • prejudecățile părinților („când eram de vârsta ta nu era așa”, „dacă la mine a funcționat, de ce să nu funcționeze și la tine”);
  • lipsa de cunoaștere a specificului vârstei;
  • teribilismul adolescenților;
  • ignoranța adolescenților privind rolul pe care aceștia îl au în societate;

Totuși, atunci când discuțiile au loc într-o atmosferă liniștită, de negociere și ascultare reciprocă, unde vina nu este aruncată dintr-o parte în alta a firului conflictual, unde fiecare își poate exprima liber gândurile și sentimentele, fără a fi prezentă agresivitatea ( de multe ori una verbală), experiența devine una constructivă prin achiziționarea unor noi abilități de comunicare, ușor ușor lăsând în urmă modul disfuncțional de a verbaliza o problemă .

Atunci când conflictul este rezolvat printr-o modalitate convenabilă pentru ambele părți, când în urma negocierii fiecare parte este mulțumită și se simte ascultată, înțeleasă, conflictul își arată partea pozitivă, oferind posibilitatea părinților și adolescentului să își reorganizeze rolurile și atribuțiile, iar o nouă relație începe, bazată pe încredere, comunicare și îngăduință.

Suportul parental influențează și în ajută pe adolescent să își modeleze percepția despre sine. Astfel, cu cât părinții sunt mai suportivi, cu atât adolescentul este mai încrezător în forțele proprii, iar starea de bine este mult mai des întâlnită și experimentată.

În adolescență trecerea către nevoile, trebuințele înainte primează. Motivele tinerilor sunt orientate către cele din vârful piramidei lui Maslow, și anume cea de apartenență, stimă și spre finalul perioadei autoactualizare. Așadar, adolescentul are nevoie de un cadru adecvat, suportiv dar și provocator, care să îi stimuleze interesele și să ofere în același timp sprijinul pentru a declanșa și susține procesul de creștere, de maturizare intelectuală și emoțională. O resursă extrem de benefică pentru adolescent, dar nu numai, ci pentru toate categoriile de vârstă, este interacțiunea, și anume acceptarea socială definită de comunicare socială, comunicarea cu grupul de covârstnici dar și adulții (familia, profesori), implicarea în rezolvarea problemelor sociale, participare la viața comunității și la evenimentele sociale, și nu în ultimul rând nevoia de iubire în cuplu și în familie.

Adolescența este caracterizată de întrebarea „Cine sunt eu?”, la care tânărul caută frecvent răspunsuri care să îl ajută să se cunoască, să își definească imaginea de sine, sistemul de valori, credințe, modalitatea de a vedea lumea ce îl înconjoară și de acționa pentru apărarea convingerilor sale. Acest drum al căutării de sine este unul dificil, presărat cu obstacole în devenirea sa de adult, însă adolescentul trebuie ajutat să înțeleagă și să observe că nu este singur.

Categoryutile