Tulburarea afectiva bipolara, numita și psihoza manico-depresiva sau psihoza periodica, reprezintă o tulburare mintala ce consta în schimbari extreme de dispoziție. Persoanele afectate de aceasta tulburare se pot simți foarte fericite pentru o perioada de timp, ca mai apoi să se cufunde într-o depresie adanca. Durata acestor stari variaza, depinzand de fiecare persoana în parte.

Exista trei tipuri de tulburare bipolara; toate implica schimbari clare ale nivelului de dispoziție, energie și activitate. Aceste stari variaza de la perioade de comportament energizat, euforic , vesel (cunoscute și sub denumirea de episoade maniacale) la perioade triste, depresive, fără speranțe (cunoscute și sub denumirea de episoade depresive). Perioadele maniacale mai puțin severe sunt cunoscute sub numele de episoade hipomonice.

• Tulburare bipolara de tip I : definita de episoade maniacale care durează cel puțin 7 zile ori de simptome maniacale care sunt atât de severe, încât persoana în cauza are nevoie de asistenta medicala imediata. De obicei, se instaleaza și episoade depresive care durează cel puțin doua satamani. Sunt posibile, de asemenea, episoadele depresive combinate cu elemente maniacale.

• Tulburare bipolara de tip II : definita printr-un tipar de episoade depresive și hipomonice, dar nu episoade maniacale propriu-zise.

• Tulburare ciclotimica (ciclotimie) : definita de scurte perioade de euforie emotionala, urmate de perioade în care persoana se poate simți fără speranța și poate avea idei suicidare; intre aceste perioade de schimbare a dispozitiei, pacientul poate avea o stare stabilă, în care se simte bine.
Persoanele care suferă de tulburare bipolara se confrunta cu perioade de emoție intensa, modificari ale tiparelor de somn și niveluri de activitate și comportamente neobisnuite. Aceste perioade distincte sunt numite „episoade de dispozitie”
Simptome:

-persoanele cu episoade maniacale:

• se simt euforici

• au multă energie

• au niveluri crescute de activitate

• sunt nervosi și/sau agitați

• au probleme cu somnul

• devin mai activi decât de obicei

• au impresia ca pot face mai multe lucruri deodată

-persoanele care au episoade depresive:

• se simt tristi, fără speranța, deprimati

• au foarte puțina energie

• au niveluri scăzute de activitate

• au probleme cu somnul: dorm prea mult sau prea puțin

• simt ca nu se pot bucura de nimic

• au probleme cu concentrarea și cu memoria (uita des)

• mănâncă prea mult sau prea putin

• adesea se simt obosiți

• au gânduri suicidare

Câteodată, starea de spirit a persoanei include simptome din ambele categorii enumerate mai sus. În acest caz, vorbim despre un episod cu caracteristici mixte, în care persoanele în cauza se pot simți triste, deprimate, dar în același timp se simt foarte energizati.
Tulburarea bipolară poate fi prezentă chiar și atunci când schimbările de dispoziție sunt mai puțin extreme. De exemplu, unii oameni cu tulburare bipolară prezintă hipomanie, o formă mai puțin severă de manie. In timpul unui episod hipomanic, un individ poate să se simtă foarte bine, să fie foarte productiv și să funcționeze bine. Este posibil ca persoana să nu simtă că ceva nu este în neregulă, dar familia și prietenii pot recunoaște schimbările de dispoziție și / sau modificările nivelurilor de activitate, ca o posibilă tulburare bipolară. Fără tratamentul adecvat, persoanele cu hipomanie pot dezvolta manie severă sau depresie.

Un diagnostic corect, ca de altfel și un tratament adecvat, ajuta persoanele care suferă de tulburare bipolara sa duca o viața sănătoasă și productiva. Primul pas în recunoasterea afectiunii este vizita la medic și la un psiholog specialist.

Unele simptome ale tulburarii bipolare se regasesc și în alte afectiuni, ceea ce poate pune în dificultate medicul psihiatru în a pune un diagnostic de la primul consult. Mai mult, mulți pacienți suferă de tulburare bipolara o data cu alta afectiune, cum ar fi tulburarea de anxietate. abuzul de substante/medicamente sau tulburarea de alimentatie. Pacienții cu tulburare bipolara au un risc crescut în a dezvolta afectiuni ale tiroidei, migrene sau dureri puternice de cap, boli de inima, diabet, obezitate și alte boli psihice.

Psihoza: uneori, o persoană cu episoade severe de manie sau depresie are, de asemenea, simptome psihotice, cum ar fi halucinații sau iluzii. Simptomele psihotice tind să se potrivească cu starea de spirit a persoanei. De exemplu:

• cineva care are simptome psihotice în timpul unui episod maniacal poate crede că este faimos, are mulți bani sau are puteri speciale

• cineva care are simptome psihotice în timpul unui episod depresiv poate să creadă că este ruinat și sărac, sau că a săvârșit o crimă.

Ca urmare, persoanele cu tulburare bipolară care au și simptome psihotice sunt uneori greșit diagnosticate cu schizofrenie.

Tulburările de anxietate și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) sunt adesea diagnosticate în rândul persoanelor cu tulburare bipolară.

Persoanele cu tulburare bipolară pot, de asemenea, să abuzeze de alcool sau de droguri, să aibă probleme legate de relații sau să aibă o performanță slabă la școală sau la locul de muncă. Familia, prietenii și persoanele care suferă de simptome pot să nu recunoască aceste probleme ca semne ale unei boli mintale majore, cum ar fi tulburarea bipolară.

Factori de risc:

Oamenii de știință studiază cauzele posibile ale tulburării bipolare, neexistand o singură cauză. Exista mai mulți factori care contribuie la dezvoltarea bolii:
• structura și funcționarea creierului: unele studii demonstrează ca structura cerebrala a unui pacient cu tulburare bipolara este diferita de cea a unei persoane sanatoase sau cu alte afectiuni;
• genetica: unele persoane cu anumite gene sunt mai predispusi la a dezvolta tulburare bipolara decât alții;
• istoricul familial: copiii care su un părinte sau o sora (un frate) care suferă de tulburare bipolara, sunt mai predispusi la a dezvolta aceasta afectiune.

Tratament

Tratamenul prescris de către medicul psihiatru, bazat pe medicatie psihotropa,este utilizat pentru a reduce severitatea simptomelor, stabilizarea dispozitiei si prevenirea recaderilor. De asemenea, interventia psihologica specializata își dovedeste utilitatea ca terapie adjuvanta tratamentului farmacologic. Aceasta ofera suport, educatie și indrumare pcientilor și familiilor acestora. Psihoterapia include terapia cognitiv-comportamentala, terapia familiala, psihoeducatia. Tulburarea afectiva bipolara tinde să fie o provocare pe termen lung, de aceea educația pacientilor și obtinerea colaborarii lor în vederea recunoasterii din timp a semnelor de recadere și a acceptarii medicatiei pot ameliora din simptome.

Preventie

Nu există o modalitate sigură de a preveni tulburarea bipolară. Cu toate acestea, administrarea tratamentului potrivit de la aparitia primelor semne ale unei tulburări de sănătate mintală poate ajuta la prevenirea agravării tulburării bipolare sau a altor afecțiuni de sănătate mintală.

Dacă ați fost diagnosticat cu tulburare bipolară, unele strategii pot ajuta la prevenirea simptomelor minore de a deveni episoade maniacale sau depresie:

• Atenție la simptome! Abordarea simptomelor timpuriu poate preveni agravarea episoadelor. Este posibil să fie identificat un tipar la episoadele bipolare și ceea ce le declanșează. Sunați-vă medicul dacă simțiți că sunteți într-un episod de depresie sau manie. Implicați membrii familiei sau prietenii în urmărirea simptomelor.

• Evitați drogurile și alcoolul. Utilizarea alcoolului sau a drogurilor vă poate agrava simptomele și le poate face să reapara.

• Luați-vă medicamentele exact așa cum este recomandat. S-ar putea să fiți tentat să opriți tratamentul – dar nu. Stoparea administrarii medicamentului sau reducerea dozei poate provoca o criza, simptomele se pot agrava sau reveni.

Tulburarea bipolară este o boală psihică cronică. Asta înseamnă că veți trăi cu ea și ii veți face față tot restul vieții. Totuși, asta nu înseamnă că nu puteți trăi o viață fericită și sănătoasă.
Găsirea tratamentelor care funcționează pentru fiecare în parte necesită perseverență. De asemenea, trebuie să aveti răbdare, în timp veti învata să gestionati tulburarea bipolară și să anticipati schimbările dvs de dispoziție. Împreună cu medicul psihiatru și psihologul, veți găsi modalități de a menține o viață normală, fericită și sănătoasă.

Categoryutile