– comportamentele agresive și manipulatoare manifestate între copii –

1. Definirea şi explicarea fenomenului de bullying:

Pionierul cercetărilor asupra fenomenului de bullying este Olweus (1993), care definește bullying-ul ca utilizare sistematică a violenței fizice și psihice de unul sau mai mulți copii împotriva altuia; ulterior a adăugat definiției ideea de hărțuire persistentă atât fizică cât și psihică, acțiuni negative deliberate împotriva victimei, comise de către un copil care este mai puternic din punct de vedere fizic și psihic și care repetă aceste comportamente cauzând distres victimei.

Literatura de specialitate (Rachel C. Vreeman şi Aaron E. Carroll, 2007; Safran, 2008; Pellegrini și Long, 2002; Omizo, Baxa, Miyose, 2006; Erling, Midthassel, 2012) defineşte fenomenul de bullying ca o acţiune repetată şi intenţionată de a face rău unei persoane cu mai puţină putere şi fără apărare. Agresorul (bully) manifestă comportamente de intimidare, amenințare, jignire și hărțuire asupra victimei lui (bullied).

Majoritatea studiilor diferențiază fenomenul bullying-ului de alte forme ale agresivității și atacurilor abuzive prin natura lui repetitivă, alimentată de tăcerea și lipsa de putere a victimei.

2. Caracteristicile fenomenului bullying:

Această formă de agresivitate se manifestă de obicei la şcoală, în momentele în care supravegherea este minimă. Fenomenul bullying-ului se regăsește cel mai adesea în rândul preadolescenților. Tranziția dintre școala primară și gimnazială este adesea asociată cu anumite schimbări: copiii încep să adopte noi căi de relaționare cu grupul de prieteni, parte din ele fiind comportamente social-agresive; ei dezvoltă capacități de manipulare a relațiilor folosind abilități sociale, cognitive și interpersonale mai complexe.
Pentru că apartenența la grup este înalt valorizată în special la această vârstă (7, 8 – 12, 13 ani) apar multiple situații de „renegociere” a relațiilor dominante, astfel că dorința de a se impune, de a ieși în evidență în grupul de prieteni este de mare interes pentru ei. Tinerii tind să se organizeze în ierarhii și să concureze pentru a avea acces la anumite anturaje, astfel că folosesc diferite strategii sociale pentru a obține admirația grupului. Apelează la diverse comportamente precum șicanarea, intimidarea, excluderea din grup a anumitor persoane, răspândirea unor informații fasle despre cei din jur cu scopul de a-i pune într-o lumină negativă pe cei considerați „concurență” și implicit pentru a câștiga popularitate.

3. Formele bullying-ului:

Erling Roland (2012) evidenţiază câteva caracteristici ale fenomenului de bullying: el poate fi direct şi se manifestă prin violenţă fizică (lovituri, împingeri, gesturi obscene) și violență verbală (porecle, ameninţări, ironii, tachinări răutăcioase, mesaje verbale negative şi excludere din grupul social). Bullying-ul indirect se manifestă prin răspândirea de poveşti false, zvonuri sau alte manipulări a relaţiilor, această formă fiind mai des întâlnită în rândul persoanelor de gen feminin.
Bullying-ul are trei elemente: acţiuni negative susţinute de un copil sau un grup de copii asupra unui copil care nu se poate apăra (Erling, Midthassel,2012)
Cea mai des întâlnită formă a bullying-ului este tachinarea/hărțuirea. Următoarea formă de agresivitate întâlnită în rândul elevilor este abuzul fizic manifestat prin lovituri şi împingeri. Atât fetele cât şi băieţii apelează la tachinare ca formă comună de manifestare a violenţei. Diferenţa dintre cele două grupuri este că băieţii se angajează adesea şi în acte de abuz fizic şi psihic, pe când fetele folosesc doar agresivitatea verbală, răspândirea de zvonuri şi izolarea/excluderea victimei (Omizo, Baxa, Miyose, 2006).

4. Tipuri de agresori:

Cercetările deosebesc trei tipuri de agresori: cei agresivi în mod direct, cei pasivi şi cei care agresează dar devin în acelaşi timp victime ale bullying-ului.
Din prima categorie fac parte acei copii mai degrabă impulsivi și cu dorinţă puternică de a-i domina pe ceilalţi. Sunt persoane puternice din punct de vedere psihic, privesc în mod pozitiv agresivitatea, nu sunt în relaţii bune cu copiii din aceeaşi categorie de vârstă cu ei, manifestă atitudine negativă față de profesori şi colegi.
Agresorii „pasivi” sunt cei care se implică uneori în actele de bullying, dar de obicei nu vin ei cu iniţiativa. Ei provoacă sau iniţiază rar acte agresive. Acest tip de comportament se manifestă atât în rândul băieţilor cât şi în rândul fetelor, printre ei aflându-se şi elevii nesiguri şi anxioşi.
Al treilea tip de agresori sunt cei care într-o situaţie manifestă forme ale bullying-ului iar în alta devin ei victimele acestuia. Ei prezintă caracteristici atât de agresor cât şi de victimă, dar predominante sunt caracteristicile de victimă.

5. Categorii de victime:

Ca şi agresorii, victimele sunt grupate în trei categorii: victime pasive, victime proactive şi victime false.
Victimele pasive sunt copiii fricoşi, rezervaţi, precauţi, retraşi, copiii cărora le e greu să stabilească şi să menţină relaţii de prietenie. Din punct de vedere fizic sunt mai slabi decât copii de aceeaşi vârstă.
Victimele proactive sunt cele care adesea provoacă opoziţia celorlalţi. Ei şicanează şi tachinează până când devin victime ale agresivităţii celorlalţi.
Victimele false sunt acei copii care joacă rolul de victimă pentru a câştiga atenţia celorlalţi.
Caracteristicile copiilor cu potențial ridicat de a cădea victime ale bullying-ului sunt un nivel scăzut de încredere de sine, nesiguranţă, anxietate, inadaptare, experienţe negative în relaţiile sociale. Din punct de vedere fizic sunt mai slabi decât ceilalţi colegi.
Victimele bullying-ului în copilărie, tind să resimtă starea de inadaptare şi la maturitate, fenomen evidenţiat şi prin lipsa de prieteni de care ar avea nevoie pentru a depăşi singurătatea şi izolarea (Omizo, Baxa, Miyose, 2006, apud. Olweus, 1987).

6. Rolul adultului în modelarea personalității copilului:

Adulții din viața fiecărui copil au un rol extrem de important în educația copilului și experiența lor de viață. În urma modelelor pe care le au în jur, ei își vor crea propriile concepții despre lume și valorile acesteia. Primul și cel mai important contact al copilului este cu părinții naturali. Ulterior, de-a lungul copilăriei apar și alți indivizi cu influență cum ar fi dădaca, tutorele sau îngrijitorul și profesorul.
Modelarea personalității copilului poartă amprenta atitudinii adultului față de acesta, pedepsele aplicate, permisivitatea și indulgența cu care a fost tratat, măsura în care nevoia de securitate și de afecțiune au fost satisfăcute, condițiile de trai etc.
Atitudinea adultului faţă de copil este foarte importantă. O atitudine rece, negativă creşte şansele ca individul să manifeste ulterior comportamente agresive şi atitudine ostilă faţă de ceilalţi.
Toleranţa şi permisivitatea faţă de comportamentele agresive ale copilului îl vor încuraja să le manifeste în continuare. Îngrijitorul trebuie sa îi ofere un model de urmat. Fără o structură şi o viziune clară, fără capacitate de a a înţelege şi a discerne între bine şi rău, copilul va aplica aceste comportamente agresive şi faţă de rude, colegi, prieteni şi adulţi.
Utilizarea pedepselor în modul de creştere şi educare a copilului şi izbucnirile emoţionale violente ale îngrijitorilor pot influenţa copilul, devenind mai agresiv.
Copiii cu tendințe agresive provin din familii incomplete sau familii în care violența fizică și verbală e promovată. Părinţii sunt autoritari şi folosesc, de obicei, pedepsele fizice pentru a corecta un comportament şi sunt chiar ostili şi respingători faţă de copii. În aceste familii violența e metoda favorabilă de rezolvare a problemelor. Emoțiile și atitudinile negative sunt prezente (de exemplu lipsa de implicare) și este încurajată lupta ca mod de apărare în caz de hărțuire. În opoziție, copiii pot fi protejați de problemele asociate cu bullying-ul dacă părinții le oferă un cadru securizant, se impun limite și reguli, există comunicare, dragoste și căldură și nu se sancționează un comportament greșit prin pedepse fizice. (Schneider, Barry, Smith, P; Ananiadou, 2004 apud. Olweus, 1993).

7. Impactul și consecințele bullying-ului asupra copiilor:

Multiple studii au încercat să sublinieze consecinţele negative ale bullying-ului asupra victimei cum ar fi sentimentul de neajutorare, singurătate, anxietate, depresie, tentative de suicid, probleme în relaţiile sociale, probleme la nivel psihosomatic, tulburări de alimentaţie, reticenţă faţă de şcoală, performanţă şcolară scăzută.
Consecinţele negative pe care le resimte agresorul sunt probleme în relaţiile sociale, comportament agresiv cu predilecție spre delincvență și conduită antisocială, conduite de risc, comportament prosocial inexistent și lipsă totală de empatie față de victimă.
Atât victimele cât şi agresorii prezintă un risc crescut de a resimţi simptome ale depresiei şi ideaţie suicidară. Elevii care raportează prezenţa actelor de agresivitate sunt de 3-4 ori mai predispuşi să resimtă simptome ale anxietăţii în comparaţie cu cei care nu se implică. Efectele bullying-ului la nivelul sănătăţii emoţionale sunt majore și persistente în timp.
Cu toate că bullying-ul este acompaniat de o multitudine de consecinţe negative, fenomenul este des întâlnit în şcoli. De aceea, este absolut necesar să se implementeze programe adecvate de educare și prevenție în școli (Scheithauer, Hess, Schultze-Krumbholz, Bull, 2012).

Psiholog Amaximoaie Cristina
Categoryutile